A fost odată ca niciodată, un băiat de opt ani pe nume Harap Alb. Cel mai mare vis a lui, era să fie cunoscut în toată școală dar prietenii lui râdeau de el.
Harap Alb era determinat sa facă o faptă eroică. Totul a început într-o zi caldă de vară, când soarele strălucitor era sus pe cer. Harap Alb se dădea pe leagăn, gândindu-se la ce ar putea face el ca să devină faimos. Dintr-o dată, se auzi un strigăt:
– Ia veniți să vedeți ce am găsit! spuse Cosmin, prietenul lui. Harap Alb nu mai stătu pe gânduri, se ridica, și porni degrabă. Ajuns la locul cu pricina, Harap Alb se uită în jur. Nu vedea nimic neobișuit, apoi zări o canalizare. El simți cum îl apucă tremuriciul, ura canalizările, de fiecare dată când vedea una, simțea ca și cum s-ar prăbuși în gol, de parcă picioarele lui ar deveni plastilină.
– Ia uitați-vă acolo!Strigă un alt băiat, arătând către canalizare.
Harap Alb se forță sa se uite spre gaura întunecată, și nu mică i-a fost mirarea când văzu că pe fundul canalizării se afla o pisicuța mică, gri și murdară.
– Nu vrea nimeni să o ajute, unde sunt profesorii? Întrebă Harap Alb, îngrijorat de starea pisicuței ce tremura acum în apa murdară și rece.
– Toți profesori noștri au pauză acum, spuse un băiat. Harap Alb se uită în jur, și își dădu seama că era de datoria sa să o scoată de acolo. Așa că a luat aer în piept, a scos grilajul, și a intrat în canalizare. Era întuneric beznă acolo, dar chiar și așa, putea simți blăniță udă și tremurândă a pisicuței. A luat pisicuța gri, a scos-o din canalizare și a dus-o la el acasă (Părinți lui nu au fost prea încântați).
În acea zi, Harap Alb nu numai că a devenit faimos, ci și-a mai și învins frica. De atunci încolo, Harap Alb a fost cunoscut ca eroul curajos al școlii.
-Sfârșit-
*Participant al concursului de reinterpretare a basmelor românești “Cu cărțile de toți pereții”