Într-o zi friguroasă, la Polul Nord, Fram se plictisea foarte tare.Apoi îi veni ceva instant în minte. Dacă ar fi un violonist? Întrebarea asta și-o tot punea în fiecare zi, până văzu un vapor. Pe el scria: CĂTRE FRANȚA.
Fram alergă spre marea rece și plină de gheață.
– Aici, aici! strigă el din depărtare.
Dar nimic. Mai încercase de câteva ori și după un timp, marinarul îl văzuse și întoarse vaporul spre urs.
– Urcă! a comandat șeful ambarcațiunii.
Fram urcase. Surprins, marinarul se dădu deoparte ca să treacă ursul.
– Să știi că pot vorbi, spuse deodată Fram.
– Cum?? întrebă nedumerit căpitanul.
– Păi… acum vreo 5-6 ani, am trăit la un circ. Acolo oamenii m-au învățat cum să vorbesc.
Timpul trecuse și vaporul ajunsese într-un port. Fram se dădu jos încet de pe vas, și coborî uimit de priveliștea minunată.
– Ce e… asta? întrebă Fram.
– Aici este vestul Franței, răspunse căpitanul.
Fram își luă rămas bun, și se îndreptă spre o stație.Când ajunse acolo, el văzuse o doamnă și o întrebă:
– Scuze, aici e o stație de autocar?
– Je ne compre pas, spuse ea.
– Poftim?Ah…….stai sunt în Franța, își spuse el dezamăgit și plecă.
– Attens! On peut parler sur mon telephone, strigă doamna după Fram în timp ce își scotea telefonul din buzunar.
Fram se uită ciudat la doamna cu telefonul, apoi a înțeles și el. El își scoase din rucsacul lui mititel un telefon.
– OK.Uite!
El scrise întrebarea lui și telefonul o traduse în Franceză.
– YES….spuse doamna.
– OK. Merci!
– De rien! spuse doamna și se urcă în autocar.
Fram urcase și el. Își găsi un loc lângă un bărbat care asculta muzică.
– Unde ne duce autocarul acesta?Ah…..stai…..începuse ursul.
– Nu. E ok, și eu sunt român.
– Ne duce în Paris, spuse bărbatul.
– Ce mă bucur că mai este un Român! Dar…ce înseamnă PARIS? întrebă el.
– Paris e capitala Franței. Apropo e usunt Ciprian.răspunse bărbatul.
– Spune Fram, ce te aduce pe tine în Franța? Îl întrebă Ciprian.
– Păi…………vreau să mă fac violonist, răspunse Fram.
– Ar trebui să mergi la Opera națională din Paris.
– DAAAAAAAA! Ce idee bună! Cum ajung acolo? întrebă Fram.
– Haide cu mine! Te voi duce eu, răspunse Ciprian.
– Mulțumesc!
– Dè rien!
– Ce înseamnă asta?
– Cu plăcere.
Și așa tot vorbiră ei până ajunseră în Paris. Fram și Ciprian erau primii care se dădură jos.
– Wow…..ce e turnul acela? Și chestia aceea din depărtare? întrebă Fram nedumerit.
– OK, Fram ne calmăm. Acolo este Turnul Eiffel și acolo e Arcul de Triumf.
– Bine. Ai grijă să nu te pierzi. Doar urmărește-mă, spuse Ciprian.
Ei plecase din parcare.Trecuse cam 20 de minute și erau în fața Operei.
– Uite Fram, aici e adresa mea. Și acolo e stația de metrou. Succes!
Fram merse înauntru. În fața ochilor lui era o sală GIGANTĂ, și niște oamenii cântând la orchestră.
– Salut. Que faites-vous ici? îl întrebă altă doamnă pe Fram.
– Poftim? nu din nou…….do you speak English?
– YES. spuse din nou doamna. What are you doing here?
– Me?……..I want to sing here.
– OK. Where are you from?
– I was born at the The North Pole but been raised up by some people from the circus in Romania.
– Chiar? Eu sunt Româncă. Doar că m-am mutat în Franța la 18 ani, spuse doamna.
– Ce mă bucur că mai sunt și alți oamenii vorbind română aici!
– În fine, să revenim la discuție. Ai zis că vrei să cânți? Întrebă doamna.
– Da. La vioară, spuse Fram.
– Știi să cânți la vioară?
– DAAAAAA!
– De unde? Ești un urs! întrebă altă voce.
– Jhony ,te rog………….
– Nu…. E ok. Am trăit la un circ unde oamenii m-au învățat cum să cânt la instrumente, să vorbesc și mai multe alte chestii.
– TARE!
– Domnule………începuse femeia.
– Fram.
– Domnule Fram , urmați-mă.
Doamna îl duse pe Fram într-o cameră mică plină de instrumente muzicale.
– Te rog așteaptă aici, îi spuse doamna. Apropo pe mine mă cheamă Bia.
După câteva minute, Bia se întorsese. Ea avea o vioară în mână.
– Asta e a ta. Ți-o dau ție acum.
– MULȚUMESC DIN TOT SUFLETUL, BIA!
– Dè rien. Hai la treabă.
Fram luase vioara și cântă. El cântase așa de bine încât când a terminat și a ieșit din cameră, toată lumea de acolo începuse să-l aplaude.
– WOW!
– BRAVO!
– MINUNAT!
– PERFECT! Strigară mai multe voci.
– Mercí! Mulțumise Fram.
– Deci ști ceva în Franceză, spuse Bia.
– Să zicem……..
– Apropo, ar trebui să cânți la concursul nostru.
– Hmmm…….aș vrea!
– Mâine la prima oră, vino să repetăm.
– Dar ce înseamnă prima oră?
– Ora 8:00.
– În regulă, pe mâine!
– Ne vedem….
Ușa Operei se închise și Fram plecă.După ce ajunse la Ciprian acasă, îi povestise tot ce se întâmplase. Ziua următoare el se trezi la ora 8:00, și merse la repetiție.Repetase foarte mult. Când ajunse la apartamentul prietenului său din nou, Ciprian era pregătit cu o pancardă pe care scria: HAIDE FRAM! POȚI SĂ O FACi !
– Ce-i asta? Înrebă Fram.
– Bia…..
– De unde o ști tu be Bia?
– Ahhh…..e mama mea. Deci mama mi-a povestit că vei cânta la concurs.
– Daaa. Ai dreptate voi cânta, doar am emoții.
– Nu ai dece. În fine… hai la culcare că mâine e concursul.
– CE? Mâine?
– DA…NOAPTE BUNĂ!
Fram se duse pe canapeaua extensibilă pe care dormea el.Seara aceea nu a putut închide un ochi până târziu în noapte.
– Bună dimineața! Hai să mergem, spuse Ciprian ținând în mână pancarta.
Când ajunse , concursul deja începuse.
– UNDE AȚI FOST? Strigă agitată Bia.
– Scuze mamă ……….
– Niciun scuze mama! Haide Fram e rândul tău.
Lui Fram îi bătea inima așa de tare ca un rollercoaster. Și așa îi veni rândul lui Fram. El își luă vioara, trase aer în piept și urcă pe scenă. El începuse să cânte. Pe parcursul momentului, Fram uitase de emoții.
Și așa se termină povestea cu Fram câștigând concursul și devenind cel mai faimos violonist din toate timpurile.
SFÂRȘIT!
*Participant al concursului de reinterpretare a basmelor românești “Cu cărțile de toți pereții”